De multe ori intalnim situatii in care realizarea unei tranzactii imobiliare este impiedicata de existenta unor aspecte de natura juridica greu de rezolvate pe calea obisnuita, notariala. Aici putem enumera:
Tot la serviciile unui avocat trebuie sa apelam si atunci cand actele doveditoare ale drepturilor cu privire la un imobil sunt neindestulatoare, incomplete, neclare, si pe calea justitiei putem obtine o hotarare judecatoreasca confirmativa a dreptului de proprietate.
De multe ori am intalnit situatii in care se doreste vanzarea unei case, de obicei in mediul rural, detinuta fara acte. Intr-o astfel de situatie, avocatul va este alaturi in procedura judecatoreasca a UZUCAPIUNII, prin care posesorul pentru o lunga perioada de timp al unui bun imobil, devine proprietar de drept al imobilului respectiv, chiar si fara a fi detinut anterior un act doveditor al drepturilor sale.
Lista poate continua, dar ca regula generala, atunci cand partile nu se inteleg cu privire la actul juridic care se doreste a se intocmi, sau actele justificative nu sunt suficient de clare/complete pentru a apela direct la serviciile unui notar public, atunci avocatul devine profesionistul in drept care ne poate fi de folos.
Cum o actiune judecatoreasca nu este neaparat chiar de scurta durata, si presupune si costuri mai ridicate, noi vom incerca sa pregatim un dosar cu privire la speta dumnevoastra, pe care consideram ca ar fi o idee buna sa il prezentam mai intai unui notar public, in incercarea de a gasi o solutie amiabila, care sa evite un proces pe rolul instantei judecatoresti.
Daca prin notarul public nu se va putea gasi o solutie legala rapida, imediata, pentru situatia dumneavoastra, functie de natura problemelor, dosarul poate fi prezentat si unui mediator autorizat, in incercarea de a armoniza vointele divergente ale celor implicati.
Ca ultima solutie, va vom fi alaturi daca veti considera oportun, in demersul de a inainta dosarul dumneavoastra catre avocat.
Pentru a va pune in legatura cu un AVOCAT nu ezitati sa ne contactati. NU percem comision pentru acest serviciu 🙂